
citesc din cartea lui o. paler zeci de minute, total cuprinsa si muta de uimire in fata ideilor lui. apoi, la fel de usor, fac o pauza si ma las absorbita de videoclipul Maroon5 cu Rihanna. Capilul carei civilizatii ciudate sunt?! ....
daca mai aveti timp,mai opriti-va si la cate o poezie ...
NINSOARE DE ADIO
ADRIAN PĂUNESCU
Aseară când ne despărțeam, aseară,
Tot mai era un pic de primăvară,
Și-acum aruncă ochii pe fereastră,
A viscolit pe despărțirea noastră.
Distanța s-a-nmulțit cu alb de moarte
Departe s-a făcut tot mai departe,
Și ninge între noi ninsoare mare
Ninsoare de sfârșit de calendare.
Și ochii nu mai au ce să mai vadă
Doar urme de jivine prin zăpadă,
De ocnă-i viscolul ce-mi arde rana
Și-ascult de sub zăpezi Siciliana.
Și vor veni dezastre de tot felul
Precum anunță trist violencelul,
Și harpa, și pianul mă omoară,
Reverberându-mi fulgii de afară.
Mai latră undeva de frig un câine,
Dar tu ce faci în ziua fără mâine,
De fapt de ce te-ntreb când eu din mine
Mi-am interzis să știu de-i rău sau bine.
Și a venit ninsoarea alb-albastru
Să parafeze totul cu dezastru,
Să iasă lupi, agenții foamei sure,
Din fiecare pâlcuri de pădure.
Să vină, prin orașe, mari dihănii
Și caii aburind să tragă sănii,
Și poșta în aceste vremuri stranii
Să-ntârzie cu lunile și anii.
Sî vezi și tu ce strigăt tragic este
“Să nu-mi mai dai de tine nicio veste”,
Deocamdată ninge praf de rază
Și drumurile noastre se blochează.
Nici nu mai știu de-i noapte sau e ziuă,
E doar ninsoarea noastră de adio.

Noaptea asta sufletul tau nu imi mai curge prin vene,
e plecat departe, obosit sa tot caute-n vreme
nimicuri, si clipe si oglinzi mincinoase.
Le-a gasit,le-a spart si-a tipat ca din gura de sarpe.
Pe naiba! Ce mint eu aici, cand pe el nu l-a auzit nimeni?
Doar s-a schimonosit un pic, a plans, a tusit si-a uitat sa se-nchine.
Maine o ia de la capat, respectand rutina ritual, care de multa vreme
Ii face trecerea calvar.
Se minte pe sine,ii minte pe altii, dar nu mai conteaza, in
Coji seci se-nchid si se au tot ca fratii.
s-a dus clipa lui, visarea a prins miros de haina mucegaita,
nici curaj nu mai are sa declare ca a fost vreodata faurita.
Ca se vedea aievea prin alte parti mai pline de viata,
de lumina si d-alte prostii d-astea siropoase.
................
cu rima sau fara, plangeri pentru zile ploioase.

George Orwell got it backwards. Big Brother isn’t watching. He’s singing and dancing.He’s pulling rabbits out of a hat.Big Broters is busy holding ypur attention every moment you’re awake.It’s worse then being watched.With the world always filling you,no one has to worry about what’s in your mind.With everyone’s imagination atrophied,noone will ever be a threat to the world.
Now people hear a commercial for sour cream chips and rush out to buy.but now they call this free will.
Here in your mind you have complete privacy. Here there's no difference between what is and what could be.
CHUCK PALAHNIUK, Choke
It's only after you've lost everything that you're free to do anything.
CHUCK PALAHNIUK, Fight Club
The first step — especially for young people with energy and drive and talent, but not money — the first step to controlling your world is to control your culture. To model and demonstrate the kind of world you demand to live in. To write the books. Make the music. Shoot the films. Paint the art.
CHUCK PALAHNIUK, online lecture, Dec. 5, 2004

Acasa. Trecut un pic de zece ale serii, cu laptopul pe banca in curte. Un pic racoare, un vant usor, latrat de caini prin vecini, flori de liliac pe masa. Un pahar de vermut de la mama.
e locul unde mi-am petrecut serile de copil,cu ochii pe cer si fara frica de intuneric, adulmecand aroma ierbii. Desigur,atunci mi se parea ca stau. Si nu fac nimic. Era liniste si pace,nu aveam nevoie de altceva. Pe banca unde am stat atatea dupa amiezi citind pana cand frigul serii ma trimitea in casa ,sa ma infasor in haine groase si lalai. Apoi ma urcam usor in par,cu miscarile pe care le repetasem ani in sir,pe aceleasi crengi,mangaind aceeasi scoarta.acolo sus e si mai liniste,doar cateva acoperisuri se profileaza pe orizont, cateva lumini,cateva povesti indepartate. Ce-mi pasa? Eu sunt cu ale mele, cu eroii mei, cu bataile inimii. Si atat.
Atunci nici nu existau amintirile cu voi, cu fiecare zuluf din parul lui carliontat, cu profii din liceu, cu privirea ta indignata. Atunci nu stiam cat o sa iubesc, cat o sa uit, cat n-o sa-mi pese. Stiam doar sa vorbesc cu omul al carui nume e rau curgand lin printre pietre, sa reconstruim vorba cu vorba vechile lumi, vechile intrebari. Da, la varsta ceea orice copil e filozof. Si am profitat de asta. Apoi, am uitat si de el, cand grijile si pletele albe i-au amintit ca nu mai e copil. Am trecut mai departe, cu indiferenta cu care un pusti arunca o piatra dupa ce a gasit una mai colorata. De la om la om, de la poveste la poveste. pana cand incepi sa cauti tot felul de scuze pentru a nu te mai simti vinovat ca nu mai esti tu. Apoi iti amintesti ca erai sigur ca vei muri, atunci cand nu vei mai cauta oameni, deslusi detaliile, cand nu vei mai vorbi cu florile si nu vei mai da fiecarei atingeri un inteles. Si ai murit. Ai intrat in trup.
