Am trecut la acuarele. E copilaresc, imatur si distractiv. In comparatie cu acrilicele, cel putin, unde ar trebui sa tragi linii clare, cu vopsea densa, amestesc de miere. E alta poveste, destul de placuta, dealtfel. Dar acuarelele... sunt mai incerte, mai confuze, si se trezesc deodata, amestec subtire, in explozii de culoare. Initial intense,dar care apoi cu timpul palesc intr-un pastel naiv. De aproape, desenul in acuarele e nepotrivit, imperfect si fara sens. Dar din perspectiva, descoperi un peisaj cu reguli cunoscute, formele se compun de la sine. Sau de la tine, din imaginatia ta.
Multe desene in acuarele imi ies prost. E de ajuns un detaliu prea evident, sau mai degraba incercarea de a face totul cat mai real, cu linii clare. Sfarseste in butaforie.
Dimpotriva, cand esti relaxat si cumva nepasator, culorile pornesc unele din altele firesc si lasa loc de umbre si forme. Niciodata o floare nu va arata de doua ori la fel, culoarea se duce cum vrea ea, ca un copil incapatanat.
Si in final iti place unicitatea asta iresponsabila a tuselor mici.
