luni, 14 decembrie 2015

Iresponsabil

              Am trecut la acuarele. E copilaresc, imatur si distractiv. In comparatie cu acrilicele, cel putin, unde ar trebui sa tragi linii clare, cu vopsea densa, amestesc de miere. E alta poveste, destul de placuta, dealtfel.   Dar acuarelele... sunt mai incerte, mai confuze, si se trezesc deodata, amestec subtire, in explozii de culoare. Initial intense,dar care  apoi cu timpul palesc  intr-un pastel naiv.  De aproape, desenul in acuarele e nepotrivit, imperfect si fara sens. Dar din perspectiva, descoperi un peisaj cu reguli cunoscute, formele se compun de la sine. Sau de la tine, din imaginatia ta.
               Multe desene in acuarele imi ies prost. E de ajuns un detaliu prea evident, sau mai degraba incercarea de a face totul cat mai real, cu linii clare. Sfarseste in butaforie.
 Dimpotriva, cand esti relaxat si cumva nepasator, culorile pornesc unele din altele firesc si lasa loc de umbre si forme. Niciodata o floare nu va arata de doua ori la fel, culoarea se duce cum vrea ea, ca un copil incapatanat.
         Si in final iti place unicitatea asta iresponsabila a tuselor mici.

vineri, 20 noiembrie 2015

experimente




Libertate, de un fel sau altul.

miercuri, 18 noiembrie 2015

miercuri, 21 octombrie 2015

marți, 14 iulie 2015

Integrame pentru toata vacanta!

da, asta era reclama unei reviste de profil. Serios?! Cum ar fi sa petreci un concediu intreg pe o plaja superba, completand integrame? Relaxant, poate pentru o zi sau doua. Si mai departe? Amintirile vor fi doar din 8 pe orizontala?
Dar de fapt subiectul postarii este plecarea  de diseara in Spania. Intai Madrid, apoi pe undeva la mare. Cam neplanificata in materie de activitati, dar cu siguranta nu voi completa integrame. Ma bantuie un aer de vara, toropeala sufocanta si colorata cu accent spaniol.
Va urma.


duminică, 28 iunie 2015

neaccidental

Hai sa ne organizam!
Prea tarziu, ne-au prins deja  Sanzienele pe carare la miezul noptii. Am auzit ca sunt fete cumsecade, dar  eu sunt sceptic fata de tot ce nu-i de pe lumea asta.
Dar ce vorbesc aici, cand uneori imi scapa printre degete pana si prezentul?! Atunci incep sa-l mazgalesc cu cerneala, poate mi se arata in vreun fel. Ca atunci cand erai mic si ai descoperit ca daca dai cu o mina de carbine peste o foaie sub care ai pus o moneda (sau orice alt desen in relief), creionul parca stie  sa deseneze singur.
Stii, e cam sterila incercarea de a explica ce e papanasul, dupa ce ai savurat deja clipa.
E ca momentul in care te intreaba un prieten (oricat de bun) cum a fost acolo, si incepi sa te balbai, dandu-ti seama ca n-ai nici cea mai mica sansa sa gasesti cuvinte potrivite. In mintea ta, le gasesti si le simti, dar parca ai aduce totul in derizoriu, cu o voce straina, cand incerci sa povestesti.
Am facut o data greseala asta, si am folosit cuvinte mari (munca, spirit de echipa, satisfactie). Teatru absurd!


Interlocutorul meu, un prof respectabil de istorie, deschis la minte, m-a privit totusi cu scepticism:
-Michi, faci ca viata ta cotidiana sa para monotona, pe langa clipele astea!
Ei, auzi! Monoton..?! Mi-a cam zgariat un pic mandria, pana la primul strat de indoiala. Dar asta-I alta poveste, pe care abia ti-o spui tie.
Fara gluma, vorbeam despre papanasi, si atat.
Despre momentele alea importante,  pe care nu le poti povesti neinitiatilor, dar pe care le vei tine minte multa vreme.
Si, mai presus de toate, stii ca si altii si le vor aminti la fel.

Pofta buna!

sâmbătă, 28 martie 2015

Instantanee din (R)Evolutia Media









Acest text nu există. Adică nu există concret, pus cu cerneal pe hârtie, devenind un obiect independent.  Ceea ce cititi acum e doar fază finală, de interfata, dintr-un proces complex bazat pe transformări binare și algoritmi. Mai mult, aceasta formă a textului poate fi ușor modificată (din fericire, fără a rămâne ștersături), poate fi multiplicată sau vizualizată pe cele mai diverse dispozitive.  Nu încerc să țin o lecție de informatică aplicată, ci doar să evidențiez complexitatea și progresul unei acțiuni tradiționale precum scrisul, exprimarea ideilor, acum pe hârtie virtuală. Desigur, pentru dumneavoastra, cei care citiți acum aici aceste cuvinte, explicația mea pare  redundanta, folosirea computerului și a internetului e un lucru firesc care face parte din rutina zilnică. Suntem suficient de norocoși să trăim într-o perioadă a progresului tehnologiilor de comunicații și informatică, acest domeniu a cunoscut evoluții și transformări  nenumărate într-un timp atât de scurt încat, la un moment dat, nu ne mai miră nimic. Ne așteptam la orice, suntem gata să acceptam în viața noastră orice dispozitiv comercializat în masă, creat pentru a ne face viața de zi cu zi un pic mai interesantă, mai confortabilă, care ne aduce mai aproape de ceilalți, ne învață ceva nou. Suntem ca niste copii care descoperă  jucării noi. Și totuși, ce ar mai trebui sa știm despre noile dispozitive media? Nu ar trebui sa fim  conștienti asupra efectului pe care il au asupra vieții noastre, indiferent cat de pozitiv ar fi?
Nu ma întelegeti greșit, acesta nu este un manifest împotriva tehnologiei. Dimpotrivă, îi recunosc valoarea și avantajele pe care ni le aduce: distanțele se comprimă, comunicarea devine instantanee, avem acces la informații din părti îndepărtate ale globului și din domenii diverse, toate acestea și mai mult de atât sunt disponibile pentru orice are un calculator cu acces la internet (2,5 miliarde de persoane în 2012), cu condiția să stim cum să cautam ce ne dorim.
Dar lăsându-ne cuprinși de frenezia descoperirii și îmbunătațirilor tehnologiilor, devenim un fel de sclavi ai upgrade-urilor, fascinați de viteza de procesare a unui calculator chiar daca noi il folosim numai pentru editare de text sau hipnotizați de culorile unui ecran, pentru care plătim un preț exorbitant. E îngrijorătoare tendința care i-a cuprins pe membrii tinerei generații de a poseda un gadget cât mai performant, acesta devenind un criteriu de acceptare în grupul de prieteni, promovând false valori în detrimentul celor tradiționale. Nu vă speriați de cuvîntul traditional. Deși modernismul se ferește de el, conferindu-i conotatii ca demodat, îmbătranit sau neadaptat, acesta poate în continuare să ofere modele axiologice valide. Prin tradițional definesc aici normele, obisnuințele și moravurile în contrast cu modernismul bazat pe în special pe dezvoltarea tehnologiilor de comunicații, care ne schimba modul de viață mai mult decât vrem să recunoaștem.
Uneori respingem tradiționalul din cauza formei sub care se manifestă, mai ales atunci cand nu se cunoște conținutul. Ne declăram împotriva prejudecăților și suntem înspăimantați de ele, dar și noi respingem dupa un șablon bine stabilit tot ceea ce nu întelegem și are o conotație în dezacord cu spiritul vremii
Revenind la tehnologie, specialiștii afirmă ca ne schimbă modul de viață în feluri la care nici nu ne gândim, deși nu ar trebui să avem nevoie de specialiști să ne spună asta. De exemplu, cât de virtuală credeți ca  e lumea Internetului până la urmă?  Până în urmă cu câtiva ani pentru majoritatea utilizatorilor sau non-utilizatorilor Internetul avea nuanță de glumă, se considera un mediu al păcalelilor ludice, al datelor false și fără consecințe în viața reală. Azi ni se dovedește dn ce în ce mai mult ca nu este așa. De exemplu,  statistici   recente arată ca un american adult petrece în anul 2013 2 ore și 19 minute online, ceea ce nu se poate considera ca find cantitate neglijabilă de timp, și concurează cu activitațile din viata reală. Până acum câțiva ani marile corporații abia aveau pagini de web, iar acum toate companiile, din cele mai variate domenii, iși dezvoltă site-uri proprii, adrese de mail, forumuri online și își crează conturi pe rețele de socializare tip Facebook, Twitter și Skype. Apoi continuând cu viața sentimentală, în doi, conform ultimelor statistici mondiale, în fiecare an mai mult de 15% din căsătorii au loc între persoane care s-au cunoscut pe Internet. O bună parte a divertismentului este acum online, filme, muzică, imagini, anecdote au loc online, televiziunea, radioul sunt înlocuite în preferințe cu Internetul, așadar a spune că Internetul este virtual ar face într-un fel  virtuale și televiziunea și radioul.
Mergând mai departe, Internetul constituie o industrie cu venituri din ce în ce mai mari care contează, spre exemplu bugetele de publicitate pentru Internet în țările avansate tehnologic sunt mai mari decât bugetele de publicitate pentru televiziune.
Cam toate rețelele sociale și portalurile unde se face înregistrarea utilizatorului cer acum obligatoriu fotografii reale, nume reale și mai mult sau mai puțin adrese, date de identificare, numere de telefon, sub pretextul securității contului, infractorii pot fi incrminați pe baza celor postate in noul spațiu public al internetului, și  nici nu dezvolt aici complexa problemă a supravegherii cetățenilor de către instituții ale statului.
Fără o legatură conștientă, mi-am amintit de vorbele lui Paul Valery, citite demult într-o carte adevarată, de hârtie. Bineînțeles, nu pot să reproduc pe dinafară citatul, asa ca m-am folosit de internet pentru a-l găsi. "Și când ești cu adevarat cel mai liber, adica nevoile și dorințele sunt în echilibru cu puterile, senzația de libertate este nulă. [...............] Omul modern este sclavul modernității, nu există progres care să nu se întoarcă împotriva sa, aservindu-l complet [................] Toate acestea vizează creierul. Va trebui să construim în curand mânăstiri riguros închise, unde nici undele, nici foile să nu pătrundă, unde ignoranța oricărei politici va fi prezervată și cultivată. Se vor disprețui viteza, numărul, efectele de masă, de credulitate. Acolo vom merge în anumite zile să privim prin grilaj câteva specimene de oameni liberi.
Repet, acesta nu este un manifest împotriva tehnologiei, ci doar un îndemn catre conștientiarea stării de fapt: avem acces la tehnologii spectaculoase, dar e nevoie de o atenție sporită atât pentru a le folosi la maxim avantajele, cât si pentru a ne feri de capcane aparent inofensive la adresa vieții noastre private.

                 articol aparut in revista 1UP  nr 1. 

joi, 26 martie 2015

joi, 19 februarie 2015

Tema vremii noastre

     
Sub privirea lui, fenomenele sociale  disparate, fragmentate si aparent fara legatura gasesc o ordine naturala, iar teoriile filozofice incurcate se clarifica, fara a cadea in simplism excesiv.
Recomand Ortega y Gasset pentru stilul de a se adresa cititorului, ca si cand ar fi singurul student intr-o sala de curs, pe care un dascal dedicat il poarta pe drumul intelegerii.
Cateva citate, fara a fura savoarea cartii:

  • "Orice bun incepator este un sceptic, dar orice sceptic este doar un incepator" (Herbert)
  • "Este vorba de a consacra viata, care pana acum nu era decat un fapt nud si parecum un hazard al cosmosului, facand din ea un principiu si un drept. Ceea ce va parea surprinzator la prima vedere, fapt e insa ca viata a ridicat la rangul de princiiu cele mai diverse antitati, dar nu a incercat niciodata sa faca din ea insasi un principiu.S-a trait pentru relegie, pentru stiinta, pentru morala, pentru economie, s-a trat pentru a sluji naluca artei sau a placerii, unicul lucru care nu s-a incercat a fost de a trai in chip deliberat pentru viata. Din fericire, asta s-a facut, mai mult sau mai putin,mereu, dar nepremeditat: de indata ce omul isi datea seama ce facea, se rusina si se simtea cuprins de o remuscare neobisnuita"
  • Dar ce este oare metafizica? Metafizica e cea mai inutila dintre toate stiintele,si tocmai de aceea cea mai onorabila. Metafizica, sau filozofia prima, este stiinta realului ca real."
  • "Sfantul Francisc s-a hranit vreme de o saptamana din catecul unui greiere."
Am renuntat, intreaga carte merita citata. 


vineri, 6 februarie 2015

Un La multi ani! de departe

 

        A calatorit timp de o luna, a intalnit multi oameni. A venit tocmai din China. Par avion. Din China... unii oamenii nu parcurg niciodata in viata lor o asemenea distanta.  Dar aici e vorba de o carte postala. Si dupa toata calatoria asta, s-a ratacit, culmea,  la destinatie. Mai precis, e trecuta adresa apartamentului inchiriat in care stau, dar cu siguranta nu este pentru mine. Destinara se numeste Tatiana (fara nume de familie), mesajul e de la Emmy, scris in engleza.
Asadar,   daca stiti vreo Tatiana care locuieste/ a locuit pe blvd. Iuliu Maniu, pe langa statia de metrou Gorjului (nr 69, bloc 5 P), va rog sa imi spuneti.

joi, 1 ianuarie 2015

Different, but not less

         Pentru ca diferit e doar altfel, poate mai interesant, poate mai fixist, poate intr-un fel pe care nici nu il concepem acum. Pentru ca, uneori, oameni extraordinari au curajul de a se face auziti, si ceilalti au curajul sa ii asculte, vazand dincolo de mascarade media si PR. 
Printr-un film, Temple Grandin (un rol fantastic interpretat de Claire Danes), mi-am adus aminte de oameni speciali, de moduri diferite de a vedea lumea, dincolo de tiparele cu care suntem obisnuiti.               autistilor, desfasoara o activitate intensa pentru a simti ca are un scop. Iar scopul ei declarat este de a face schimbari in lume. Schimbari practice, moduri mai bune de a organiza, de a construi, de a fi atent la detalii. Eroic, a invatat sa isi foloseasca superputerea. Dincolo de slujba (profesor), lucreaza in cercetare, scrie carti si tine conferinte pentru a-i ajuta pe parintii copiilor autisti sa comunice cu acestia, sa ii ajute sa se descopere si sa se accepte. 
Apoi, am cautat mai departe. Dupa cum ma asteptam, Temple Grandin, o persoana care a invatat sa lupte cu barierele pe care noi, normalii, le punem
 M-a impresionat naturaletea. Sa schimbi lumea in mai bine pare un scop grandios, falsificat, generatia noastra aproape pufneste in ras cand aude asta. Pentru ca am fost educati sa nu mai credem. Tocmai de aceea e nevoie de o asemenea persoana care sa ne arate ca se poate, si sa ofere solutii practice. De la metode de a mana mai bine vitele pana la exercitii de educatie pentru copii. 
 O gasiti pe TED aici , sau direct pe site-ul oficial.