Ajung cam rar, si trebuie sa recunosc ca nutresc sentimente contradictorii pentru acest orasel. Mai ales pe timpul liceului, si eu , ca majoritatea adolescentilor aveam dorinta de a "evada cat mai repede din acest oras mort in care nu se intampla nimic". Incotro? Cei multi plecau la facultate in Bucuresti.
Am plecat si eu, dar spre Sibiu.
Uite contextul: cand cauti pe net stiri despre Zimnicea,Teleorman, gasesti ori referinte geografice clasice "cel mai sudic punct al tarii", ori informatii despre cat de sarac este orasul, cu oamenii naivi
prada reptilelor politice si prostiti de baronii locali (vezi scandalul cu Ioan Niculae- Interagro), oameni care muncesc fara sa isi vada salariul cu lunile pentru ca nu gasesc altundeva de lucru.
In contextul acesta, multa vreme nu i-am inteles pe colegii care au ales sa ramana acolo, pe un salariu de mizerie, sa faca de la varste fragede copii sau burta de la bere, mai ales stiindu-i pe unii dintre ei cu destul de mult potential. Cu timpul, mi-am dat seama ca nu am dreptul sa judec, unii dintre ei au avut motive financiare, familiale care i-au impiedicat sa isi continue studiile in alt oras, iar altii pur si simplu si-au gasit fericirea acolo. Un sot/sotie, o casa draguta intr-un oras linistit, un loc pasnic in care sa iti cresti copilul sunt poate impliniri pe care unii le gasesc foarte greu in tumultul vietii din orasele mari.
Dar nu am dreptul sa vorbesc despre ceea ce nu cunosc suficient, asa ca ma marginesc la perspectiva proprie. Iar zilele astea am fost placut surprinsa!
In primul rand, cand iei o pauza de la Bucuresti si ajungi in Zimnicea, ai un soc: timpul parca se dilata! Totul se petrece mai agale, lent, si totusi ai timp sa faci o mie de chestii intr-o zi. Nu mai stai 2 ore in metrou pentru a ajunge in centru, oamenii se plimba incetisor, masinile circula cu 30 km/h (sau ma incet daca vor sa poarte o conversatie din mers cu amicii de pe trotuar). Locuri de parcare sunt peste tot.
Oamenii sunt de toate felurile, mai scoliti sau nu, cu un amalgam colorat de generatii. Da, normal ca poate mi se pare ciudat cand vad colege de liceu care deja au copii mari, pe cand eu tot ma mai gandesc la niste cursuri. Dar e totul cumva firesc.
Ii apreciez pe profesorii care muncesc din greu incercand sa ii lumineze cumva pe copii, si organizeaza tot felul de activitati extrascolare (concursuri, parade). Poate dumnealor nici nu isi dau seama ce rol important au in dezvoltarea lor.
Primavara e perioada mea favorita in Zimnicea, totul e foarte verde, oamenii se ingrijesc cu drag de florile din gradini, si ai o gramada de locuri in care sa te plimbi cu prietenii (daca ai si masina cu atat mai bine). Dunarea e aproape (grija la tantari!), iar strada portului e perfecta pentru o alergare de dimineata sau seara. Imi place sa descopar acolo oameni care au grija de ei si incearca sa faca sport cu regularitate. Parintii ies in parcul central sa isi plimbe copiii, iar adolescentii mai beau cate-o doza de bere pe treptele fostului cinematograf dezafectat, visand la viitor. Cate-o carciuma gasesti pe langa fiecare magazin alimentar, dar chiriasii acestora sunt de obicei pasnici si binevoitori.
Punctul de atractie este malul Dunarii, din primavara pana toamna. Curajosii fac baie, familistii ies la gratar, tinerii organizeaza drumetii si pleaca chiar si cateva zile cu cortul pe malul apei. Pescarii sunt nelipsiti, iar plimbarile cu barca te poarta in locuri fantastice.
Despre Dunare as putea scrie enorm, plimbarile intr-acolo cuprind o gama variata de situatii, de la trezitul de dimineata pentru pescuit, la iesitul la bronzat si balaceala cu prietenii, la plimbari romantice sau confesiuni intre prieteni.
Cunosteti tagul celebru "priveste cerul"? In Zimnicea gasesti, scris pe un bloc, replica sarcastica "priveste-o pe ma-ta!". Nu spun ca e ok si educativ, dar....
Afaceri mici se dezvolta timid, oamenii incearca sa isi puna in valoare meseriile de-o viata. Toata lumea cunoaste pe toata lumea, sau au cel putin o cunostinta comuna (pentru adolescenti chestia asta e foarte enervanta, dar pentru cei de varsta bunicii mele e un izvor de aduceri aminte).
Comunitatea se dezvolta efervescent si pe net, cu opinii colorate pe Facebook.
Avem fotografi locali foarte talentati (vezi Stanculet Nicolae, aici profil si foto ) care pun in valoare peisajele locale, sau oameni care incearca sa promoveze turismul local vezi aici.
Curtile sunt o oaza de relaxare.
Sa nu uit de campurile superbe de rapita din perioada asta (nu ne-am putut abtine de la o sedinta foto):
Pe masura ce scriu, imi dau seama ca nici acum nu mi-am sedimentat prea bine sentimentele fata de orasul natal, dar am lasat in urma perspectiva de acum cativa ani cand vedeam doar lucrurile negative. Acum vad mult potential, tineri priceputi, visez la o comunitate unita care ar putea sa isi usureze mult viata prin idei noi si colaborare.
Astept completari si idei !
PS
La plecare, am vazut pe drum o caruta cu fan in care un baietel de 12-13 ani mana calul in timp ce asculta muzica in casti. (n-am putut prinde poza).
Cele de mai sus sunt strict opinii personale.
Fotografii din arhiva proprie.
Un comentariu:
Semne de bine
Trimiteți un comentariu