Hai sa ne organizam!
Prea tarziu, ne-au prins deja Sanzienele pe carare la miezul noptii. Am
auzit ca sunt fete cumsecade, dar eu sunt
sceptic fata de tot ce nu-i de pe lumea asta.
Dar ce vorbesc aici, cand uneori imi scapa printre
degete pana si prezentul?! Atunci incep sa-l mazgalesc cu cerneala, poate mi se
arata in vreun fel. Ca atunci cand erai mic si ai descoperit ca daca dai cu o
mina de carbine peste o foaie sub care ai pus o moneda (sau orice alt desen in relief),
creionul parca stie sa deseneze singur.
Stii, e cam sterila incercarea de a explica ce e
papanasul, dupa ce ai savurat deja clipa.
E ca momentul in care te intreaba un prieten (oricat
de bun) cum a fost acolo, si incepi
sa te balbai, dandu-ti seama ca n-ai nici cea mai mica sansa sa gasesti cuvinte
potrivite. In mintea ta, le gasesti si le simti, dar parca ai aduce totul in
derizoriu, cu o voce straina, cand incerci sa povestesti.
Am facut o data greseala asta, si am folosit cuvinte
mari (munca, spirit de echipa, satisfactie). Teatru absurd!
Interlocutorul meu, un prof respectabil de istorie,
deschis la minte, m-a privit totusi cu scepticism:
-Michi, faci ca viata ta cotidiana sa para monotona,
pe langa clipele astea!
Ei, auzi! Monoton..?! Mi-a cam zgariat un pic mandria,
pana la primul strat de indoiala. Dar asta-I alta poveste, pe care abia ti-o
spui tie.
Fara gluma, vorbeam despre papanasi, si atat.
Despre momentele alea importante, pe care nu le poti povesti neinitiatilor, dar
pe care le vei tine minte multa vreme.
Si, mai presus de toate, stii ca si altii si le vor
aminti la fel.
Pofta buna!
